marți, 13 iulie 2010

Introducerea impozitării progresive

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că el ar lua în considerare ideea introducerii cotei de impozitare progresivă a veniturilor din 2011, precizând că, de altfel, renunţarea la cota unică a mai fost analizată în coaliţie.
"Dacă impozitarea progresivă ar fi un instrument eficient, dacă ar ajuta la o anumită mişcare, trebuie să analizăm acest lucru, dar eu nu aş respinge nicicum această idee privind anul 2011. Anul acesta am luat măsurile necesare, acum trebuie să lăsăm ca ele să se pună în aplicare şi să funcţioneze şi să căutăm măsurile de reformă", a spus Marko.

Întrebat dacă în coaliţie s-a discutat despre renunţarea la cota unică, preşedintele UDMR a răspuns afirmativ.
"La început am avut astfel de discuţie, atunci când s-a ajuns la ideea de reducere a salariilor şi pensiilor, după aceea s-a revenit în legătură cu pensiile şi s-a luat măsura referitoare la TVA. Am avut discuţii inclusiv în legătură cu posibilitatea impozitării progresive şi am ajuns la concluzia că anul acesta nu ne gândim la o astfel de alternativă", a explicat el.
"În general aş lua în considerare şi eu introducerea impozitării progresive. Nu avem o decizie în acest sens, dar putem discuta şi, eventual, putem ajunge la o astfel de concluzie fiindcă, la fel ca şi ideea de impozitare a averilor mari, cu care sunt de acord, sau impozitarea imobilelor cu o sumă mai mare dacă cineva are mai multe imobilelor", a spus el, întrebat despre declaraţia ministrului de Finanţe, Sebastian Vlădescu.

El a arătat că este de acord cu această idee, pentru că, mai ales în astfel de situaţii de criză, este nevoie de solidaritate în societate, el adăugând că aceia care au acumulat bani mai mulţi trebuie să contribuie mai consistent la problemele societăţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu