sâmbătă, 28 august 2010

3,4 milioane de euro pentru noua vilă

«Hannah Montana», 3,4 milioane de euro pentru noua vilă La doar 17 ani, Miley e una dintre cele mai bine plătite vedete
În 2008, revista “Forbes” a clasat-o pe Miley în topul “Celebrity 100” pe locul 35, cu încasări de 25.000.000 de dolari, iar în 2009 pe locul 29 Simona Nichita


Cea care ocupă un loc de frunte în topul vedetelor cu cele mai scumpe locuinţe e Miley Cyrus, cântăreaţa cunoscută pentru rolul interpretat în serialul "Hannah Montana".

Deja o divă în toată regula, fata, care în noiembrie împlineşte 18 ani, n-a stat prea mult cu banii pe care-i câştigă în buzunar şi şi-a tras o ditamai vilă, pe care a dat nici mai mult nici mai puţin de 3,4 milioane de euro.

Reşedinţa, situată în Toluka Lake (Los Angeles) are patru dormitoare, un teren colosal de tenis şi o piscină imensă.
Pe criza asta, nu-i mai arde nimănui să facă investiţii în imobiliare, ci toată lumea are grija zilei de mâine. Ei, dar nu acelaşi lucru se poate spune despre marile vedete de peste Ocean, care nu simt deloc schimbarea în rău a situaţiei financiare mondiale.

vineri, 20 august 2010

Jessica Simpson

Jessica Ann Simpson (născută la data de 10 iulie 1980) este o cântăreață, actriță și textieră americană. Ea a devenit cunoscută la finele anilor '90 prin intermediul cântecului său de debut intitulat „I Wanna Love You Forever”,care a devenit cel mai cunoscut disc single al său din întreaga-i carieră, fiind până astăzi singurul său hit de top 10 în clasamentul Billboard Hot 100. Materialul său discografic de debut, Sweet Kisses, a fost lansat la sfârșitul anului 1999 în țara sa natală, fiind promovat cu ajutorul altor două extrase pe single lansate pe parcursul anului următor, „When You Are” (un duet cu viitorul său soț Nick Lachey) și „I Think I'm In Love With You”.
Pentru Simpson anul 2001 a început cu o nouă imagine promovată prin intermediul discului Irresistible.Schimbarea însă, i-a provocat carierei sale artistice un declin, albumul primind doar un disc de aur în țara sa natală,spre deosebire de dublul disc de platină obținut de materialul precedent. La nivel mondial, era Irresistible a reprezentat de asemenea un declin, singurul cântec intrat în clasamente fiind piesa de titlu a albmului. La finele anului 2002 cântăreața s-a căsătorit cu interpretul Nick Lachey, fostul component al formației 98 Degrees, cu care Simpson a susținut o serie de concerte pentru a-și promova albumul Sweet Kisses.
Un an mai târziu, în 2003 Simpson a revenit cu albumul In This Skin, ce avea să devină cel mai mare succes din întreaga sa carieră.Acesta adevenit popular cu ajutorul înegistrării de succes „With You” și a preluării „Take My Breath Away”.Materialul s-a comercializat în peste șapte milioane de exemplare la nivel global, fiind până astăzi cel mai bine vândut disc al interpretei.Simpson a debutat și în lumea cinematografiei în anul 2005 prin intermediul filmului The Dukes of Hazzard. Pentru prestația sa artista a primit un trofeu Teen Choise Awards dar și o serie de nominalizări la Zmeura de Aur. În același an câtăreața a promovat piesa „These Boots are Made for Walkin'”, ce a fost inclusă pe coloana sonoră a peliculei.Înregistrarea s-a bucurat de success la nivel mondial, fiind cel mai bine clasat single al lui Simpson în țări precum Australia, Germania, Noua Zeelandă sau Regatul Unit.
La finele anului 2005 Simpson a divorțat de Nick Lachey,lansând la scurt timp materialul A Public Affair, ce a primit discul de aur în Statele Unite ale Americii. Cel de-al cincilea album de studio al artistei a marcat o schimbare a direcției muzicale a interpretei, aceasta optând pentru a promova muzică country. Rezultatul a fost discul Do You Know, ce a fost blamat de criticii muzicali și a fost declarat un eșec în materie de vânzări.


luni, 16 august 2010

O explozie s-a produs luni seară la Maternitatea Giuleşti din Capitală, toate echipajele din dotarea fiind trimise la faţa locului.

Incendiul a izbucnit la secţia Terapie Intensivă, unde sunt mai mulţi copii, a spus Anca Onofrei, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti.










De asemenea, au fost trimise şi echipaje ale Poliţiei Sectorului 6, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. El a adăugat că echipajele de intervenţie evacuează copiii pe geam.


La faţa locului sunt echipaje ale ISU Bucureşti, patru ambulanţe de pompieri SMURD, fiind solicitate şi ambulanţe cu medic.
Potrivit primelor informaţii nu este nimeni rănit, a spus Onofrei.

duminică, 15 august 2010

Jennifer López

Jennifer López născută pe 24 iulie 1969, în cartierul Bronx din New York
Lopez s-a născut și a copilărit în The Bronx , New York, fiind una una dintre cele trei fice ale unei familii de puerto-ricani. Mama sa era educatoare la o gradiniță, iar tatăl său specialist în computere. Lopez are două surori, Lynda și Leslie. Ea și-a început cariera în muzică cântând în școli catolice. Ea a lucrat de-a lungul adolescenței pentru a-și putea plăti cursurile de canto și dans. După ce a frecventat Liceul Preston, din Bronx Lopez și-a divizat viața în două, lucrând într-un cadrul legal, dând lecții de coregrafie și dansând în cluburile de noapte din Manhattan. După luni de participări la diferite castinguri, Lopez a fost selectată pentru a dansa în diferite videoclipuri rap. Ea a obținut și un rol printre dansatorii formației New Kids on the Block, alături de care a dansat pe scena Premiilor americane ale muzicii din 1991. După ce a fost respinsă de încă două ori, Lopez a obținut un rol în serialul In Living Color. La scurt timp ea a devenit una dintre dansatoarele lui Janet Jackson, alături de care a dansat în videoclipul piesei "That's the Way Love Goes" în anul 1993.


Jennifer Lopez este cea mai bine platita actrita de origine hispanica din lume , incasand pentru un rol in film peste 15 milioane de dolari . Filmele in care a jucat au avut incasari record , precum Maid in Manhattan cu 94,001,225 $ si Shall We Dance cu 170,128,460 in box-office-ul international .


Jennifer Lopez a vandut peste 50 de milioane de albume in intreaga lume . Revista Forbes a estimat averea divei la 325 milioane de dolari , aceasta ocupand pozitia a 7-a in topul celor mai bogate femei din industria muzicii.
Pe 26 Noiembrie 2002 Jennifer Lopez a lansat cel de-al treilea album numit This Is Me... Then care a urcat pe locul doi in Billboard 200 si a continut patru single-uri : Jenny From The Block cu Jadakiss si Styles P , All I Have cu LL Cool J , I'm Glad si Baby I Love You . Povestea clipului Jenny From The Block a fost a doua incercare dupa I'm Real de a prezenta publicului adevarata personalitate a lui Jennifer Lopez , deoarece ziarele , televiziunile si revistele din intreaga lume o prezentau pe J.Lo ca fiind cea mai pretentioasa vedeta din lume , avand un anturaj care insumau peste 20 de bodyguarzi , 10 asistente personale , make-up artisti , bucatari , hair-stilisti, caratori de bagaje , maseori etc. Versurile melodiei se traduc prin : ,, Nu va lasati influentati de banii pe care ii am , eu raman , eu raman Jenny cea din Bloc , Am avut putin , acum am foarte mult , insa niciodata nu voi uita de unde am plecat ]] . Din videoclip a facut parte si fostul ei logodnic Ben Affleck deoarece relatia lor din 2002-2004 a fost cea mai mediatizata din lume , fiind prezentata constant pe prima pagina a tabloidelor . Interesul fanilor pentru Jennifer Lopez s-a dovedit si de compania Yahoo care a emis un comunicat precizand ca cele mai cautate cuvinte pe internet in anul 2002 au fost , desigur , Jennifer Lopez .




Lopez a apărut în câteva seriale televizate de comedie precum South Central, Second Chances, și Hotel Malibu, iar debutul în cinematografie l-a făcut prin intermediul filmului Nurses on the Line: The Crash of Flight 7. Lopez s-a făcut remarcată prin rolul obținut în drama anului 1995, Familia mea și cel din filmul de acțiune Răpirea trenului cu bani. Lopez a jucat în producțiile lui Francis Ford Coppola din anul 1996, comedia Jack, alături de Robin Williams și trilerul din 1997 Sânge și vin, alături de Jack Nicholson. Lopez a interpretat rolul principal în filmul Selena, pentru care a obținut o nominalizare în cadrul premiilor Globul de Aur la categoria "Cea mai bună actriță - Muzical sau Comedie" în 1998. Ea a devenit astfel prima actriță de origine latină care a primit un onorariu de 1 milion de dolari pentru interpretarea dintr-un film. Unele dintre alte interpretări aclamate de către critici au fost: Pasiune periculoasă, Conexiune inversă, Un alt început și Să dansăm?. Două filme produse de către Lopez au fost bine-primite la unele festivale de film: El Cantante la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, iar Orașul tăcerii la festivalul de la Bruxelles. Alte filme care au obținut succes moderat în care Lopez a jucat au fost: Eu cu cine mă mărit, Camerista, Soacra mea e o scorpie și Destul!. Totuși, producția Gigli s-a dovedit a fi o dezamăgire pentru critici și public.


În luna aprilie a anului 2004, Lopez a jucat în sitcomul Will și Grace, de-a lungul finalului celui de-al șaselea sezon interpretându-se pe sine. Datorită apariției sale, serialul a obținut o audiență covărșitoare, care nu mai fusese atinsă de la apariția lui Elton John din 2002, iar Lopez a apărut și în primul episod din sezonul șapte. În luna mai a anului 2006, MTV a început difuzarea emisiunii DanceLife. Emisiunea prezintă viețila a șase concurenți care se luptă pentru a obține un contract în lumea dansatorilor profesioniști. Lopez, a avut un rol activ în selectarea participanților, iar de-a lungul emisiunii ea a avut mai multe apariții.

Lopez a avut o apariție în rolul de mentor în cadrul emisiunii American Idol pe data de 10 aprilie, 2007.

Lopez este producătorul executiv al miniseriei numite după albumul său, "Como Ama Una Mujer". Aceasta a avut premiera la data de 30 octombrie, 2007.

sâmbătă, 14 august 2010

Litoralul românesc trebuie să atragă turişti din Rusia şi din ţările arabe

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, consideră că litoralul românesc trebuie să se adreseze pieţelor ruseşti şi arabe, iar atragerea turiştilor din aceste ţări ar trebui să constituie o prioritate pentru autorităţile centrale.
Mazăre a reluat ideea că România trebuie să promoveze ceea ce are mai bun, şi anume fetele frumoase, care ar atrage un număr important de turişti.




"Le-am spus că trebuie să ne adresăm altor pieţe decât s-au adresat ei până acum şi cu frunza, şi cu promovarea şi cu TUI-ul, respectiv nemţilor care vin cu 20 de euro pe zi şi că trebuie să mergem pe piaţa rusească şi pe piaţa arabă şi să vindem imaginea pe care noi o avem cea mai bună în România, şi anume fetele frumoase, agrementul şi distracţia. Nu este nicio ruşine, Venezuela este cunoscută pentru fete frumoase şi pentru distracţii, Iziba este cunoscută pentru distracţii, iar staţiunea Mamaia poate să atragă turişti bogaţi şi care nu sunt interesaţi cum este vremea, dacă plouă sau sunt 24 de grade, că arabii nu vin la Mamaia ca să facă plajă, vin la distracţie ca să cheltuiască bani. Iar ruşii la fel", a declarat Mazăre, vineri seară, la finalul unei întâlniri avute cu ministrul Turismului, Elena Udrea, cu reprezentanţi ai agenţiilor de turism şi cu alte persoane implicate în acest domeniu.


El a menţionat că dacă ar exista o mai mare deschidere în rândul autorităţilor centrale, atunci ar putea aduce în Mamaia câteva cluburi din Rusia care la rândul lor ar atrage mulţi turişti din această ţară.
"Voi fi în stare să pun pe masă un parteneriat cu Fashion TV pentru a promova România pe aceste două pieţe de care vorbeam. Dacă aş avea colaborare cu ministrul Turismului, cu ministrul Transporturilor, cu ministrul de Externe, care este foarte important, să aduc la Mamaia primele două-trei cluburi din Moscova şi Sankt Petersburg şi vă garantez că vor fi în weekend cel puţin 3.000-4000 de ruşi cu bani aici. Dar ca să iei o viză din Rusia sau din ţările arabe durează o lună de zile pentru România", a mai spus Mazăre.
La rândul său, ministrul Turismului, Elena Udrea, a precizat, la finalul aceleiaşi întâlniri, că România nu poate neglija cele două pieţe de turism menţionate de Mazăre şi că există interes pentru promovarea ţării noastre atât în Rusia, cât şi în ţările arabe.

"Anul trecut am participat la un târg din Dubai, cel mai mare târg de turism de pe piaţa arabă, tocmai în încercarea de a atrage turişti arabi în România. Am păstrat Biroul de Promovare Turistică de la Moscova tocmai pentru că încercăm să atragem turişti din Rusia în România, este o piaţă foarte mare de turişti, ne străduim să promovăm România şi în Rusia şi în ţările arabe. Cert este că sunt două pieţe de turism pe care nu le neglijăm, dar nu ne bazăm numai pe aceste pieţe", a explicat Elena Udrea.

SURSA:MEDIAFAX

Cubul Rubik poate fi rezolvat corect în cel mult 20 de mutări

Cercetătorii au calculat toate combinaţiile posibile ale cubului Rubik şi au demonstrat că o asamblare corectă a acestuia poate fi obţinută în cel mult 20 de mutări, potrivit unui studiu publicat online.

Matematicianul american Morwen Thistlethwaite, de la Universitatea din Tennessee, a fost primul care a studiat această problemă matematică, demonstrând, în 1981, că maximum 52 de mutări sunt suficiente pentru a o rezolva.După 11 ani, colegul său olandez Hans Kloosterman a îmbunătăţit acest "scor", aducându-l la 42 de mutări, iar în august 2008, americanii Tomas Rokicki şi John Welborn l-au coborât până la 22 de mutări.

"Orice combinaţie a cubului poate fi rezolvată în 20 de mutări sau mai puţin", a declarat Morley Davidson, de la Universitatea Kent din statul american Ohio, unul dintre principalii autori ai studiului, după ce a analizat miliardele de combinaţii posibile ale celebrului cub
Acest studiu pune capăt unei perioade de 30 de ani de cercetări care vizau găsirea celui mai mic număr posibil de mutări pentru a rezolva această problemă geometrică tridimensională, compusă din 26 de cuburi mici, inventată în 1974 de maghiarul Erno Rubik.
Pentru a studia toate combinaţiile posibile ale cubului Rubik, cercetătorii le-au organizat în 2,2 miliarde de grupuri, fiecare conţinând 20 de miliarde de combinaţii.




Morley Davidson a declarat că ar fi fost "imposibil" să încerce să calculeze toate combinaţiile din aceste grupuri. Pentru a depăşi acest obstacol, cercetătorii au redus numărul lor, apelând la simetrie pentru a identifica combinaţiile similare.
În acest fel, cercetătorii au redus acest număr la 56 de milioane de grupuri de câte 20 de miliarde de combinaţii.
Rezultatele studiului pot fi consultate pe site-ul www.cube20.org şi vor fi publicate în mai multe reviste ştiinţifice.
Olandezul Erik Akkersdijk este persoana care deţine recordul de viteză în ceea ce priveşte asamblarea corectă a unui cub Rubik, reuşind această performanţă în 7,08 secunde.

duminică, 8 august 2010


Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii pentru 26 de judeţe din nord, centru şi sud valabilă sâmbătă, între 11.00 şi 23.00, avertizând totodată că în Muntenia, Moldova şi Dobrogea temperaturile pot ajunge la 37 de grade iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic.
Social Judeţele avertizate cu cod galben sunt Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita, Suceava, Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Gorj, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ. Potrivit hărţii întocmite de meteorologi, ultimele şase judeţe se vor confrunta doar parţial cu aceste fenomene.

luni, 2 august 2010

Catherine Zeta-Jones

Actriţa galeză Catherine Zeta-Jones şi campioana olimpică Amy Williams se numără printre personalităţile care au fost decorate de Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cu ocazia zilei de naştere a reginei.Cu ocazia acestei aniversări, 975 de persoane au fost decorate. 47% dintre acestea sunt femei, iar 7,3% sunt reprezentanţi ai minorităţilor etnice, aceasta fiind una dintre cele mai diverse liste anuale de persoane decorate cu această ocazie până în prezent.



Catherine Zeta-Jones s-a născut în Ţara Galilor  la 25 septembrie 1969 , fiica lui Dai Jones, proprietarul fabricii Welsh , şi Corecte Patricia,  irlandeză 
A început cariera pe scena de la o vârstă fragedă.



Catherine Zeta-Jones, care a câştigat un premiu Oscar în 2003, pentru rolul din musicalul "Chicago", va primi titlul de Comandor al Imperiului Britanic, pentru serviciile aduse cinematografiei, dar şi pentru activităţile caritabile desfăşurate în Ţara Galilor

Ordinul Imperiului Britanic are cinci clase de decoraţii. Cele mai comune sunt, în ordine crescătoare, Membru al Imperiului Britanic (MBE), Ofiţer al Imperiului Britanic (OBE), respectiv Comandor al Imperiului Britanic (CBE), care a cucerit pentru Marea Britanie primul titlu olimpic individual la proba feminină de skeleton din ultimii 30 de ani, la Jocurile de Iarnă de la Vancouver, a primit titlul de Membru al Imperiului Britanic.
Tot la categoria Sport, jocheul Tony McCoy a devenit Ofiţer al Imperiului Britanic, în timp ce pilotul de Formula 1 David Coulthard a primit titlul de Membru al Imperiului Britanic

Giovanna Antonelli

Viaţa


Giovanna Antonelli s-a născut pe 18 martie 1976  la Rio de Janeiro. Ea este fiica lui Ilton Prada si  Suelly Antonelli. Ea are un frate mai mare, Leonard.
Giovanna a început cariera la frageda varsta de 14 ani. Cariera sa artistică a început in cadrul programului pentru copii  prezentat de Angélica Manchete Rede. Ea a fost o "Angelicat" (asistent de Angélica). Primele sale realizari includ seria de televiziune Tropicaliente, Tocaia Grande, Xica da Silva, Corpo Dourado, Força de Um Desejo .

Antonelli a primit primul ei rol important în Malhação. Ea a intruchipat-o pe Isa Pasqualete 1995 - 2000. În 2000, ea a jucat rolul Sharon , in filmul Bossa Nova.
După debutul ei cinematografic a primit rolul  Capitu în telenovela Laços Família. Ea spune că  fetele , la fel ca  si Capitu, sunt foarte inteligente. Ele primesc o educaţie bună  cu toate ca aveau rol de escorta  participand alaturi de clienţii lor la prânzuri  importante, dineuri, sexul nefiind întotdeauna cea mai importantă parte a întâlnirii. Dupa acest rol, Giovanna Maria Magdalena a jucat în spectacol de teatru Jesus Christ Superstar.

duminică, 1 august 2010

Whitney Houston

Whitney Houston  nascuta  la 9 august 1963 în Newark, New Jersey, USA este o cântăreaţă americană, actriţă şi producătoare de filme.
Mama ei, cântăreaţa Cissy Houston a fost în trupa de cântăreţi a lui Elvis Presley.
        

                                             Premii obţinute

1986: Grammy Award cea mai bună performanţă feminină pentru „Saving All My Love For You“

1988: Grammy Award cea mai bună performanţă feminină pentru „I Wanna Dance With Somebody“
1994: Grammy Award slagărul anului pentru „I Will Always Love You“
1994: Grammy Award cea mai bună performanţă feminină pentru „I Will Always Love You“
1994: Grammy Award Albumul anului pentru „The Bodyguard“
2000: Grammy Award R’n’b slagărul anului pentru „It’s Not Right But It’s Okay“
2004: Women’s World Award – World Artist Award for Lifetime Achievement


  Filme


1992: (The Bodyguard)
1995: (Waiting To Exhale)
1996: (The Preacher's Wife)
1997: (Cinderella)







     Albume muzicale


1985 Whitney Houston

1987 Whitney
1990 I'm Your Baby Tonight
1992 The Bodyguard (Soundtrack)
1995 Waiting to Exhale (Soundtrack)
1996 The Preacher's Wife (Soundtrack)
1998 My Love Is Your Love
2000 Whitney - The Greatest Hits
2002 Just Whitney
2003 One Wish: The Holiday Album
2007 The Ultimative Collection
2009 I Look to You