POLITICA


24 ianuarie 2011

Parlamentarii au afaceri cu statul de  peste 200 de milioane de euro!

Peste 70 de parlamentari au afaceri cu statul, acestea însumând peste 258 de milioane de euro, conform ultimelor declaraţii de interese publicate în baza Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, scrie "Gândul", citând cursdeguvernare.ro.
Publicaţia notează că 24 din 137 de senatori au afaceri declarate în sumă de 33,4 milioane de euro, iar 48 de deputaţi din 334 au afaceri de 224,8 milioane de euro.
"Din punct de vedere al repartiţiei politice, afacerile merg aproape simetric cu repartizarea mandatelor: 24 de parlamentari având afaceri cu statul sunt ai PDL, 20 de la PSD, 15 PNL, 9 UDMR, iar câte unul au conservatorii, progresiştii, independenţii şi Forumul Democrat al Germanilor din România", scrie "Gândul".
Din punctul de vedere al valorii contractelor cu statul, primele poziţii în lista aleşilor care au astfel de acte le revin unor parlamentari mai puţin cunoscuţi, dar care au încasat şi mai încasează sume de zeci de milioane de euro de la autorităţi locale sau centrale, companii de stat, regii autonome.
Aşa sunt senatorii Ion Toma (afaceri de 22,5 milioane de euro) şi Florin Constantinescu (16 milioane de euro) şi deputaţii Constantin Mazilu (13,5 milioane de euro), Florin Anghel (11,7 milioane de euro), Horia Teodorescu (9 milioane de euro), Gheorghe Ana (5 milioane de euro). Un alt gen de campion absolut este senatorul democrat-liberal Petru Başa, care are nu mai puţin de 617 contracte încheiate în ultimii doi ani cu instituţii ale statului, aproape toate aceste contracte fiind obţinute prin încredinţare directă, notează "Gândul".
Ziarul i-a intervievat pe câţiva dintre parlamentarii-campioni ai afacerilor cu statul, punând câteva întrebări simple: "Sunt profitabile afacerile cu statul? Li se pare moral aleşilor să aibă afaceri atât de consistente cu statul? Vor continua să facă afaceri cu statul? Atitudinea generală a fost de bagatelizare a subiectului".
"Petru Başa, senator PDL: «Trebuie să răspund, cumva, şi pentru ce am făcut înainte de a mă naşte?» Întrebarea de mai sus a senatorului, către reporterul «Gândul» este legată de un contract de 240.310 lei (aproximativ 66.000 de euro, la cursul de atunci), încheiat de firma sighişoreanului Petru Başa cu Primăria Sighişoara, în august 2008 - când dl. Başa era doar candidat de senator. "Dacă ăsta e un contract mare, ce să mai zic? În plus, a fost contractat înainte de a deveni senator. Ce pot face acum, trebuie să răspund, cumva, şi pentru ce am făcut înainte de a mă naşte?", scrie "Gândul.
Petru Başa are, prin firmele la care este asociat, 617 contracte cu entităţi statale. E adevărat, la unele dintre firme Başa este acţionar minoritar, iar multe dintre contracte au valori mici sau relativ mici, fiind încheiate pentru furnizarea serviciilor de telecomunicaţii sau pentru publicarea unor anunţuri publicitare. "Pentru fiecare articolaş s-a făcut contract, pentru fiecare abonament s-a făcut contract. Dacă adunaţi toate contractele ajungeţi la valori de câteva mii de euro, ceea ce nu se compară cu milioanele contractate de alţii", susţine demnitarul, citat de publicaţie.
Prin firma Ghecon Construct SRL, deputatul PSD Constantin Mazilu a încheiat 19 contracte în anii 2009 şi 2010 cu Administraţia Străzilor Bucureşti, Consiliul Judeţean Buzău, Primăria Valea Mare, Primăria Gusoieni, Primăria Zătreni, Primăria Ladeşti, judeţul Buzău, Consiliul Judeţean Vrancea, Primăria Gura Teghii, Primăria Fărtăteşti, Primăria Diculeşti, Primăria Sectorului 6, în valoare de 13,5 milioane de euro.

"În toate cazurile, spune Mazilu, contractările s-au făcut în urma unor licitaţii: «Personal, nu mă mai ocup de firme de câţiva ani. În general, nu sunt probleme, iar contractele în derulare sunt mai vechi. Toate sunt pe specificul firmei, majoritatea fiind lucrări utilitare - drumuri şi canalizări. Şi cum toate acestea sunt făcute de către primării, vrând-nevrând ai o relaţie cu statul. În ceea ce priveşte aspectul moralităţii obţinerii unor astfel de contracte, vă pot spune că toate au fost obţinute în urma unor licitaţii, niciunul prin încredinţare directă. Dacă firma ar fi fost aleasă dintr-o sută, aş fi zis, dar aşa... Ce se va întâmpla în viitor nu pot eu să vă spun, cu atât mai mult cu cât, acum, nu mă mai ocup în mod direct de afaceri»", conchide deputatul PSD, citat de "Gândul".
Deputatul Horia Teodorescu a încheiat zece contracte "grase" în anii 2008, 2009 şi 2010 (5 în 2010), prin firma Condor SRL, cu Consiliile Locale Beidaud, Luncaviţa, Cerna din judeţul Tulcea, Consiliul Local Gropeni, judeţul Brăila, Compania Naţională de Investiţii şi RADET Bucureşti, în valoare de 38.618.966 lei, notează "Gândul".
"Cu toate acestea, domnul Teodorescu se plânge că afacerile merg greu în Opoziţie. Dar speră că situaţia se va redresa: «În condiţiile acestea, eu nu mă mai ocup de firme. Sincer, vă spun că doar una dintre cele trei societăţi a încheiat contracte cu statul, fiind vorba de lucrări de canalizări, alimentare cu apă etc, celelalte derulând contracte în privat. Aceasta, pe lucrări edilitare, este înfiinţată în 1996 când nu aveam legătură cu politica. Nu am desfiinţat-o, pentru că acolo lucrează nişte oameni pe care ar fi trebuit să-i concediez, dacă lichidam. Vorbind despre aspectul moral, eu nu am încheiat niciodată contracte fără licitaţie. Ştiţi bine că nouă, celor din opoziţie, ni se dă puternic la gioale şi suntem controlaţi la sânge. Iar de acum încolo va fi şi mai şi. Cu toate astea, sper ca firma de care vorbim să mai apuce să participe la licitaţii, pentru că nu are niciun rost să desfiinţez o afacere veche numai pentru faptul că sunt ales o perioadă de timp»", notează "Gândul".
sursa :  mediafax.ro

23 ianuarie 2011

Geoană: Epopeea recalculării a fost oprită de Băsescu din vârful căruciorului de supermarket

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană a declarat, duminică, că "epopeea recalculării pensiilor a fost oprită de Traian Băsescu, din vârful căruciorului de supermarket, printr-o declaraţie al cărui evident frizează truismul: Hotărârea ÎCCJ trebuie respectată".


"Mai grav însă este că se pare că nici intervenţia justiţiei nu mai este suficientă, şi este nevoie de încuviinţarea şefului statului pentru ca legea să fie respectată. Arbitrariul la care s-a ajuns în România este dovedit simplu şi eficient de faptul că epopeea recalculării pensiilor a fost oprită de Traian Băsescu, din vârful căruciorului de supermarket, printr-o declaraţie al cărui evident frizează truismul: Hotărârea ÎCCJ trebuie respectată", spune Geoană, într-o declaraţie de presă remisă MEDIAFAX.

Geoană susţine că preşedintele Băsescu trebuie să-i sancţioneze pe "vinovaţi: şi să-i ceară lui Emil Boc demisia "dintr-o funcţie în care este clar că nu mai are ce căuta ".

"Este inacceptabil faptul că Guvernul unui stat european îşi permite să nesocotească o hotărâre a unei înalte instanţe judecătoreşti şi este la fel de inacceptabil ca şeful statului să medieze conflictul din supermarket, prin declaraţii făcute pe picior. Relativismul juridic, precum şi samavolnicia în cadrul puterii executive nu mai au ce căuta în România, stat membru UE, în anul 2011", a mai declarat Geoană.

Ignorarea deciziei ÎCCJ demonstrează că reprezentanţii Executivului "fie se cred deasupra legii, fie nu socotesc legea, fie doresc transformarea României din stat de drept în sultanat", mai crede Geoană.

Preşedintele Traian Băsescu va avea duminică după-amiză o întâlnire cu premierul, miniştrii de resort şi directorii serviciiilor de informaţii pe tema pensiilor militare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Antonescu: O asemenea batjocură şi umilinţă a Armatei nu s-a mai petrecut în istoria României

Crin Antonescu a spus, într-o conferinţă de presă, că faptul că pensionarii militari au ajuns să pândească orice spune şeful statului prin "dosul unui supermarket" este o mare jignire adusă acestora.
"O asemenea batjocură, umilinţă şi degradare a Armatei nu s-a mai petrecut niciodată, nici sub Carol al II-lea, nici sub comunişti", a spus Antonescu.


Liderul PNL a afirmat că, "indiferent cum calculează contabilii domnului Băsescu, primul guvern în care va fi şi PNL va restabili lucrurile în favoarea pensionarilor, aşa cum au fost înainte".
"E un lucru ce nu ţine de stânga sau de dreapta, ci de identitatea naţională. Dacă Boc sau Băsescu ne pot da exemplul altei ţări, în care armata să fie tratată în acest fel, atunci eu retrag tot ce am spus", a declarat Antonescu.
Întrebat cum comentează declaraţia ministrului Dezvoltării Elena Udrea, potrivit căreia procesul recalculării pensiilor militarilor poate continua cu o altă hotărâre de guvern, Crin Antonescu a spus că nu ar fi prima dată când s-ar întâmpla aşa ceva.
"S-a mai întâmplat cu mai multe ordonanţe declarate neconstituţionale, în cazul cărora domnul Boc a dat a doua zi o nouă ordonanţă cu acelaşi conţinut. Nu mă miră declaraţia colegei domnului Boc. Juriştii s-au pronunţat, iar Boc o caută cu lumânarea. Însă el uită că există răspundere penală. Încălcarea unei hotărâri judecătoreşti se aplică oricui", a declarat liderul PNL.
Antonescu a mai spus că Emil Boc nu mai poate fi oprit din recalculări, dar că trebuie să existe cineva care să o facă.
"Cheia e la Băsescu, dar se pare că domnul Băsescu a înghiţit cheia", a adăugat Crin Antonescu.
sursa mediafax.ro

19 iulie 2010

Elena Udrea, desemnată preşedinte interimar al Organizaţiei PDL Bucureşti
 
Flutur a precizat că s-a luat această decizie urmare a anunţului lui Liviu Negoiţă că nu va candida la preşedinţia filialei Bucureşti a partidului.


Pentru funcţia de preşedinte interimar al PDL Bucureşti, în locul lui Negoiţă, au candidat Elena Udrea şi deputatul Costică Canacheu. Potrivit lui Flutur, în BPN, Udrea a obţinut zece voturi, Canacheu a obţinut trei voturi, iar şase voturi au fost anulate.

Organizaţia PDL Bucureşti era condusă interimar de primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, care a declarat însă, în 4 iunie, pentru MEDIAFAX, că nu va candida la preşedinţia filialei Bucureşti a partidului, motivând că doreşte să vină o altă echipă.
Preşedintele Traian Băsescu i-a criticat, în 21 iunie, la întâlnirea de la Snagov, pe Vasile Blaga şi Adriean Videanu pentru situaţia organizaţiei de Bucureşti, condusă de Liviu Negoiţă ca interimar, a relatat "Gândul".
"N-aţi fost în stare nici să găsiţi un lider la Bucureşti. Aţi vrut să păstraţi toţi câte o bucăţică din Bucureşti. Videanu a pierdut glorios Bucureştiul pentru că n-a ştiut să comunice ce-a făcut. Blaga a pierdut alegerile de asemenea glorios. Negoiţă e bun, dar nu se ştie dacă e...", a spus Băsescu, potrivit cotidianului citat.












16.IULIE 2010
Impozitul minim va fi eliminat în această toamnă, iar menţinerea cotei unice de impozitare de 16% rămâne un obiectiv fundamental al Guvernului, a anunţat, vineri, premierul Emil Boc, prezent la lansarea "Cartei Albe a IMM-urilor din România 2010".




"Cota unică de 16% va fi menţinută. Vă spun sincer, impozitarea progresivă nu aduce ceea ce cred unii, că poate aduce mai mult la bugetul de stat. Am avut cotă progresivă în România şi ponderea veniturilor în PIB tot 30-31% a fost, fără un surplus. În 2005, cu introducerea cotei unice, a crescut ponderea veniturilor pe această componentă, deci nu avem motive să spunem că ar trebui eliminată cota, fiind şi un semn de stabilitate şi coerenţă a activităţii economice", a spus premierul.
"Se elimină impozitul minim începând cu această toamnă. Am apreciat şi am spus demult că acest impozit minim şi-a produs efectul pe care l-am dorit şi în această toamnă va fi eliminat", a spus Boc.

El a precizat totodată că autorităţile vor menţine cota unică de 16%, considerând că impozitarea progresivă nu poate aduce venituri suplimentare la buget faţă de nivelul actual.
Impozitul minim, introdus în primăvara anului trecut, este cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă firmele au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei.

Firmele care înregistrează profit plătesc impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează. La începutul acestui an, Guvernul a intenţionat să înlocuiască impozitul minim cu un impozit forfetar, însă măsura a fost amânată.
Ulterior, Guvernul a decis să crească TVA de la 19 la 24% şi să menţină impozitul minim.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a afirmat recent că impozitul minim trebuie eliminat, întrucât nu reprezintă o soluţie viabilă, însă nu a precizat când va fi adoptată această decizie.
Tot ministrul Finanţelor a susţinut însă că România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tuturor pensiilor, concomitent cu scăderea TVA.
Surse oficiale au declarat recent agenţiei MEDIAFAX că la discuţiile din luna iunie cu reprezentanţii FMI pentru menţinerea deficitului în limita convenită a existat o variantă în care TVA urma să urce de la 19 la 25%, concomitent cu eliminarea impozitului minim.









15 IULIE 2010
Voiculescu îi scrie lui Băsescu: Refuzul de a dialoga cu societatea sporeşte



Preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu îi transmite preşedintelui Traian Băsescu într-o scrisoare deschisă că refuzul de a dialoga cu societatea nu face decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea şefului statului reprezintă "singura soluţie pentru salvarea României".
"Refuzul de a dialoga cu societatea, lipsa totală şi agresivă de interes pentru problemele de zi cu zi ale românilor, încălcarea constantă a prerogativelor preşedintelui prin impunerea de măsuri antisociale Guvernului - toate aceste lucruri nu fac, domnule Băsescu, decât să mărească numărul celor care consideră că suspendarea dumneavoastră reprezintă singura soluţie pentru salvarea României", susţine Dan Voiculescu în finalul scrisorii.
Dan Voiculescu a condus Comisia parlamentară care a întocmit raportul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu în anul 2007.
Dan Voiculescu aminteşte că i-a trimis preşedintelui Băsescu şi săptămâna trecută o scrisoare "direct, pentru a-l scuti pe premierul Boc de un drum lămuritor la Cotroceni", prin intermediul căreia propunea ca, începând cu luna iulie, să se acorde bugetarilor titluri de stat cu o valoare proporţională cu reducerea salariului, având posibilitatea fie de a păstra şi a răscumpăra la termen aceste titluri, fie de a le vinde pe piaţa secundară care se va crea.
Randamentul acestor titluri, propunea Dan Voiculescu, să fie cel puţin egal cu rata inflaţiei, maturitatea să fie între 3 şi 5 ani, iar tranzacţionarea titlurilor să fie strict reglementată, pentru a se evita orice abuz.
"Sper, domnule preşedinte, că veţi avea de această dată minima responsabilitate de a răspunde propunerii mele. Pentru că există lucruri aflate deasupra oricărei rivalităţi politice. Iar banii necesari românilor pentru un trai decent reprezintă unul din aceste lucruri pentru care eu consider moral să mă lupt", adaugă Dan Voiculescu în scrisoarea deschisă transmisă miercuri.


14 IULIE 2010


Cristian Tudor Popescu, despre „marea crăpelniţă de la Snagov” - cheful lui Remus Truică, fost consilier al lui Adrian Năstase, la care a cântat Patricia Kaas

• "Este bucuria cuceritorilor mongoli de a scuipa sau urina în gura populaţiei supuse, înşirată pe două rânduri. Vă dezgustă, vă îngrozeşte faptul că acest individ poate să facă aşa ceva în plină nenorocire a României?" (Cristian Tudor POPESCU, editorial Gândul, 14 iulie)



Fostul consilier al liderului social-democrat Adrian Năstase, Remus Truică, şi-a sărbătorit cu mare fast zilele trecute împlinirea celor 40 de ani. Evenimentul a avut loc la Snagov, pe malul lacului, într-un cort imens, invitaţii, de la cântăreţi la oameni de afaceri şi politicieni, delectându-se cu purceluşi de lapte, berbecuţi la proţap şi băuturi rafinate. Surpriza serii a fost prezenţa Patriciei Kaas, care a cântat la ziua lui Truică pentru un onorariu de nu mai puţin de 50.000 euro, în faţa invitaţilor făcându-şi apariţia şi Loredana Groza. Petrecerea nu iese din tiparele celor organizate până acum de fostul consilier al lui Năstase. Nunta lui Truică a costat peste 80.000 euro, în condiţiile în care el derulează numeroase afaceri şi are o avere de invidiat: 10 hectare de teren în Snagov, două iahturi, unul în ţară, celălalt în Caraibe, o vilă de lux şi un McLaren SLR în valoare de        700. 000 euro.

Peste un metru a sărit de fund în sus dl. Adrian Năstase în faţa următoarei fraze a subsemnatului: "Dl. Năstase a pierdut alegerile deoarece a reuşit să le comunice românilor sentimentul acut că e atât de hulpav încât nu le dă şi lor ceva din ce a furat". Este exact înălţimea la care sărea premierul când citea, prin 2003-2004, anchete în Adevărul cu privire la megapotlogăriile d-lui Remus Truică, şeful său de cabinet. Sau despre cei având funcţia de prieteni ai primului ministru, d-nii Bittner şi Petrache. 




Dl. Truică tocmai a împlinit 40 de ani, dintre care mulţi de rodnică activitate. Are nenumărate proprietăţi imobiliare, o vilă-palat şi un iaht în România, altă vilă şi alt iaht în Caraibe, conduce un automobil valorând sute de mii de euro. Pe când era prim-sfetnic al premierului Năstase (social-democrat) a făcut o nuntă de 40.000 de euro pentru a fi bineplăcută lui D-zeu unirea sa cu o creştină, la 6 ani după cununia civilă. Mirii au descins pe peluza din faţa Palatului Snagov dintr-o limuzină albă, înconjurată de 6 călăreţi, tot în alb, în prezenţa întregului cabinet Năstase (social-democrat). Casă de piatră.

 
 
Acum, cu prilejul Zilei de Naştere a Domnului Remus Truică, 80.000 de euro a fost numai onorariul Patriciei Kaas, invitată la petrecerea de la Snagov. Desfăşurată probabil pe cele 10 ha smulse ilegal de dl. Truică în 2003 din pădurea seculară de stejari a Snagovului. Porcii cu mărul în gură şi berbecuţii la proţap au bucurat inimaţul sutelor de meseni, între care şi megieşi din Caraibe ai sărbătoritului.



Lux porcesc, neruşinare, sfidare, batjocură? Pesemne că acestea sunt cuvintele care vă trec prin minte, cititori ai Gândului, între care mulţi nu ştiţi cum o s-o mai duceţi până la toamnă. Subsemnatul sunt de altă părere: cred că e vorba de o bucurie pură, omenească pe care o încearcă acest fost stâlp social-democrat (şi actual, de vreme ce i-au fost alături d-nii M. Şpagă, M. Mitrea şi E. Bejinariu), în clipa de faţă cuplat cu consilieri ai lui Tăriceanu. Este bucuria cuceritorilor mongoli de a scuipa sau urina în gura populaţiei supuse, înşirată pe două rânduri. Vă dezgustă, vă îngrozeşte faptul că acest individ poate să facă aşa ceva în plină nenorocire a României?


Dacă da, n-aţi înţeles nimic, pentru că tocmai acum e purcelul de lapte mai dulce şi bluesul mademoisellei Kaas mai alinător, când alţii nu ştiu ce vor pune mâine pe masă. Românul cu occiputul gros are, spre deosebire de avuţii de pe alte meleaguri, ca garnitură preferată la friptură foamea şi suferinţa celor din jur. Atunci se simte el ghiftuit sufleteşte, împlinit, întemeietor de dinastie, are sentimentul că n-a trăit degeaba, ca Michelangelo după ce a sfârşit de pictat Capela Sixtină. Fără umilirea celorlalţi, marea crăpelniţă ar fi mult mai ştearsă, dl. Truică şi ai săi s-ar mulţumi să bage în ei melancolici şi fără chef.


În plină bezmeticeală guvernamentală criminală a PDL-ului lui T. Băsescu, aniversarea d-lui Truică vine să ne amintească, dacă am uitat cumva, ce înseamnă social-democraţia lui A. Năstase. Cele două feţe ale aceluiaşi demon, între care mă simţeam prins în 2004, sunt tot acolo.


SURSA :GANDUL


Boc: Vlădescu nu a avut mandat să vorbească de cota unică. Miniştrii să nu discute teme neaprobate

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că ministrul Finanţelor nu a avut mandat pentru a dezbate public tema cotei unice şi a impozitării progresive, care nu a fost analizată şi aprobată în Guvern, şi a interzis miniştrilor să mai introducă în discuţia publică subiecte care nu au avizul Executivului.
El a ţinut să se refere la acest subiect înanitea reuniunii comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare, arătând că regretă că ministrul Finanţelor nu este prezent la această şedinţă, ci a trebuit să plece la Bruxelles, dar că doreşte să transmită un mesaj celorlalţi miniştri aflaţi la şedinţă.

"V-aş ruga să nu uitaţi faptul că acest Guvern şi-a pus mandatul pe masă în a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului şi a apăra cota unică şi TVA. Nu a fost posibil până la urmă în cazul TVA, pentru că am avut decizia Curţii Constituţionale, dar acest Guvern a făcut gesturi politice majore de a apăra aceste lucruri la care s-a angajat în decursul timpului. Problema cotei unice nu este o temă de seminar, este o decizie politică extrem de importantă şi care nu poate fi expediată printr-o declaraţie într-o publicaţie, oricare ar fi ea", a conchis Boc.
La reuniune au fost prezenţi miniştrii Blaga, Şeitan, Videanu, Borbely, Berceanu, Udrea, Sandu, Funeriu şi Kelemen.



România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tuturor pensiilor, concomitent cu scăderea TVA, susţine ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.
"Vreau să spun foarte clar şi răspicat pentru toţi miniştrii: vă interzic în mod expres să introduceţi în dezbatere publică teme şi proiecte care nu au fost discutate şi aprobate în Guvern. Din acest punct de vedere, vreau să fiu foarte clar - ministrul Finanţelor nu a avut şi nu are niciun fel de mandat pentru a dezbate public tema cotei unice sau a impunerii impozitării progresive. Vă solicit tututor să rămâneţi în acest mesaj clar al Guvernului: nimeni nu discută înainte ca în Guvern să avem o analiză, o decizie", a spus Boc miniştrilor.

Premierul a mai arătat că actualul Cabinet şi-a pus "mandatul pe masă" apărând cota unică de impozitare şi că membrii Guvernului trebuie să transmită opiniei publice mesaje unitare.
După ce a administrat regimul de cotă unică şi în precedentul mandat de ministru, în guvernul liberal Tăriceanu, Vlădescu afirmă acum că trebuie considerată încheiată epoca sistemului de cotă unică, având în vedere noua conjunctură economică şi nevoile de dezvoltare ale României, scrie "Ziarul Financiar" în ediţia de marţi.
SURSA :MEDIAFAX