sâmbătă, 24 iulie 2010

Patru persoane, acuzate de retragere de bani de la ATM-uri din Olanda cu propriile carduri clonate

Poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, au destructurat o grupare formată din patru persoane, specializată în comiterea de infracţiuni cu carduri bancare, înşelăciuni şi falsuri în declaraţii, pe teritoriul României şi Olandei, informează, joi, Poliţia Română.
Prejudiciul cauzat prin aceste infracţiuni este estimat la aproximativ 40.000 de lei.




În mai, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă şi extrădarea pe teritoriul Spaniei a unuia dintre membrii grupării, pentru executarea unei pedepse privative de libertate, pedeapsă pronuntaţă de autorităţile spaniole, pentru infracţiuni informatice.



În baza unei autorizaţii de percheziţii domiciliare, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au descoperit şi ridicat, miercuri, de la locuinţele suspecţilor mai multe sisteme informatice, medii optice de stocare a datelor, carduri bancare şi aproximativ 50.000 de lei.

Anchetatorii au stabilit că membrii grupării se ocupau de clonarea cardurilor bancare personale emise de o instituţie bancară din România, apoi retrăgeau, cu clonele rezultate, numerar de la mai multe ATM-uri din Olanda. Concomitent cu aceste retrageri, în România erau efectuate operaţiuni cu cardurile autentice.

Membrii grupării sunt cercetaţi pentru fals în declaraţii, înşelăciune, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi deţinerea instrumentelor de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulaţie.



Trei membri ai grupării au fost arestaţi preventiv, miercuri, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu