joi, 29 iulie 2010

Shakira - viata personala

Copilaria şi primele activităţi muzicale

Shakira Isabel Mebarak Ripoll născută pe data de 2 februarie 1977, mai cunoscută sub numele de scenă Shakira, este o cântăreaţă, textieră, dansatoare şi producătoare columbiană.Shakira s-a născut  în oraşul Barranquilla din Colombia, părinţii săi fiind Nydia del Carmen Ripoll Torrado şi William Mebarak Chadid, ei având descendenţi italieni, libanezi şi spanioli.Interpreta a dat dovadă de spirit creativ încă de la o vârstă fragedă, ea compunând prima sa poezie, „La Rosa De Cristal” (ro: „Trandafirul de cristal”), la vârsta de patru ani. De-a lungul copilăriei sale ea a realizat o serie de opere literare scurte, în timp ce primul său cântec a fost scris la vârsta de opt ani. „Tus gafas oscuras” (ro: „Ochelarii tăi negri”) a fost inspirat de un accident de motocicletă care s-a soldat cu moartea unuia dintre fraţii săi vitregi. Termenul „Shakira” reprezintă în limba arabă cuvântul „recunoscătoare”.

Tot la vârsta de patru ani, tatăl său a invitat-o la un restaurant cu specific oriental, unde a audiat pentru prima dată sunetele specifice muzicii din Orientul Mijlociu. La scurt timp ea a început să danseze pe masă, lucru aclamat de persoanele prezente. Conform artistei, acest lucru a fost provocat de „un instinct natural de a-mi mişca şoldurile şi de a-mi învârti burta în ritmul muzicii”. În ciuda pasiunii sale pentru muzică, ea a fost respinsă din corul şcolii din care făcea parte datorită modulaţiei sale vocale, care era prea pronunţată. În acelaşi timp, profesorul său de muzică a asemănat vocea sa cu sunetele unei capre. Solista s-a întors în cadrul instituţiei după ce a câştigat primul său concurs muzical pentru a-i dovedi profesorului său potenţialul său.

La vârsta de opt ani compania la care lucra tatăl Shakirei a dat faliment. În timp ce se sztabiliza situaţia ea a locuit cu rudele sale în Los Angeles, California. La întoarcerea în Barranquilla ea a observat faptul că majoritatea bunurilor familiei erau vândute. Ulterior ea a declarat despre acestea următoarele: „În mintea mea de copil, acesta era sfârşitul lumii”. Tatăl ei a dorit să îi arate că situaţia poate fi mai rea decât atât, conducând-o într-un loc public în care trăiau o serie de orfani. După doi ani solista a început să cânte la o serie de evenimente în localitatea sa natală, câştigând o oarecare notorietate.
A debutat la începutul anilor '90 în ţara sa natală, devenind cunoscută pe întregul continent odată cu lansarea albumului Pies Descalzos în anul 1996
Începând cu mileniul al treilea, Shakira a devenit cunoscută în întraga lume graţie discului Laundry Sevice, acesta comercializându-se în peste 15 milioane de unităţi

Cariera artistică
Debutul discografic 1990 — 1994

Debutul interpretei în muzică s-a materializat în urma semnării unui contract de promovare cu firma Sony BMG, în actele semnate stipulându-se faptul că artista va lansa trei albume sub patronajul companiei. Shakira a devenit cunoscută pe teritoriul columbian începând cu anul 1991, perioadă în care şi început cariera muzicală. Acest lucru s-a realizat în momentul lansării albumului Magia la nivel local în vara anului amintit. Promovat în format Compact Disc prin intermediul casei de discuri Columbia Records, materialul conţine nouă compoziţii, artista contribuind şi la o parte din versuri.Genurile abordate pe acest material, promovat de solistă la vârsta de paisprezece ani, variază de la muzică latino la muzică pop, conţinutul său fiind compus preponderent din balade. Magia s-a comercializat în mai puţin de o mie de unităţi în ţara natala a solistei, lucru ce a determinat demararea procesului de compunere al unui nou disc.




Lansarea cântecului „Peligro” în ianuarie 1993 anunţa promovarea unui nou material discografic de studio din partea Shakirei. Albumul a primit aceeaşi denumire precum discul single, el fiind lansat din nou doar în Columbia în primăvara aceluiaşi an. Înregistrările s-au desfăşurat în timpul anului 1992, stilul muzical spre care s-a orientat solista fiind acelaşi, respectiv, muzică latino şi pop.Fotografiile de promovare ale discului afişează o Shakira cu o atitudine mai matură decât cea expusă prin intermediul imaginilor realizate pentru proiectul anterior. Cu toate acestea, vânzările materialului au fost similare cu cele înregistrate de Magia, în ciuda schimbărilor efectuate. În anul 1995 solista şi-a făcut debutul în lumea actoriei, interpretând personajul Luisa Maria în telenovela columbiană El Oasis.







1995 — 1997: ''Pies Descalzos'' şi debutul american



La finele anului 1995 se anunţa lansarea celui de-al treilea album de studio al Shakirei, Pies Descalzos. Produsul este considerat a fi adevăratul debut al solistei, datorită faptului că predecesorii săi au fost promovaţi doar în Columbia. Acesta a fost precedat de promovarea cântecului „Estoy Aquí”, primul extras pe single al materialului. Piesa s-a bucurat de succes în Statele Unite ale Americii, ţară unde a ocupat locul secund în ierarhia Billboard Hot Latin Songs. La realizarea acestui proiect a contribuit şi Luis Fernando Ochoa, el fiind producătorul executiv al întregului album. Înregistrările s-au desfăşurat atât în Columbia cât şi în S.U.A.. Lansarea oficială a materialului a avut loc în luna aprilie a anului 1996, în timp ce distribuirea discului în Regatul Unit a început la aproximativ doi ani şi jumătate diferenţă, pe data de 1 octombrie 1999. Pies Descalzos a fost întâmpinat cu aprecieri din partea criticilor muzicali de specialitate, Jose F. Promis de la Allmusic declarând: „Per total, Pies Descalzos reprezintă un debut solid venit din partea unui tânăr artist care se află încă în plină evoluţie şi care mai târziu îşi va duce la îndeplinire potenţialul artistic”.
„Estoy Aquí” reprezintă primul succes notalbil al Shakirei, fiind prima sa înregistrare ce se bucură de promovare în S.U.A..
Materialul s-a bucurat de succes comercial în America de Sud şi Statele Unite ale Americii, vânzările totale ale acestuia ridicându-se la aproximativ 4 - 5 milioane de exemplare la nivel mondial. Pies Descalzos a fost recompensat cu un disc de platină în S.U.A. şi cu două discuri de platină în Argentina pentru numărul semnificativ de albume comercializate.[Numărul mare de copii cumpărate s-a datorat în mare parte discurilor single ce au precedat „Estoy Aquí”. Printre acestea se numără „Dónde Estás Corazón?”, „Pies Descalzos, Sueños Blancos”, „Un Poco De Amor”, „Antología” sau „Se Quiere, Se Mata”. În sprijinul albumului a venit şi turneul de promovare Pies Descalzos, care a cuprins peste douăzeci de recitaluri pe teritoriul american. În anul 1997 Shakira a fost recompensată cu trei premii Billboard Latin Music Awards, la categoriile „Albumul anului”, „Cel mai bun videoclip” şi „Cel mai bun artist debutant”.
La scurt timp a fost lansat discul The Remixes, ce conţine şi o serie de versiuni în limba portugheză ale unor şlagăre promovate de solistă până în acel moment.Acest lucru s-a datorat succesului înregistrat de albumul Pies Descalzos în Brazilia, teritoriu unde materialul s-a comercializat în aproximativ un milion de exemplare. The Remixes s-a vândut în aproxmativ 500.000 de unităţi la nivel mondial



1998 — 2000: Dónde Están Los Ladrones? şi MTV Unplugged



Pe parcursul anului 1998 Shakira s-a concentrat pe compunerea unui nou material discografic de studio ce va fi promovat la nivel mondial. El s-a concretizat în momentul în care a apărut pe piaţă discul Dónde Están Los Ladrones?. Acesta a fost inspirat dintr-un episod nefericit din viaţa cântăreţei, moment ce a tentat-o chiar să îşi încheie cariera artistică.În timpul înregistrărilor pentru noul material, artistei i-a fost furată dintr-un aeroport o valiză în care se aflau o sumedenie de texte aparţinând unor cântece.În ciuda acestui aspect, înregistrările au fost finalizate şi Dónde Están Los Ladrones? a devenit un nou succes comercial. Discul a fost apreciat şi de critica de specialitate, mulţi recenzori remarcând un progres faţă de celelalte albume.



În Statele Unite ale Americii albumul a ocupat locul 131 în clasamentul principal american, Billboard 200 şi a staţionat în fruntea ierarhiei discurilor de muzică latino timp de unsprezece săptămâni. Această prezenţă constantă în listele muzicale au fost reflectate şi de vânzări, Dónde Están Los Ladrones? comercializându-se în aproximativ 1,5 milioane de exemplare doar pe continentul nord-american. Vânzările toatale ale mateiralului sunt estimate la 7 - 8 milioane de unităţi la nivel global. Promovarea s-a realizat în principal prin lansarea unor extrase pe single, primul fiind „Ciega, Sordomuda”, care a devenit în scurt timp unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale în limba spaniolă.Alte înregistrări notabile includ discurile single „No Creo„, „Inevitable”, „Tu” şi „Ojos Asi”, cel din urmă beneficiind de o versiune în limba engleză inclusă pe albumul următor al Shakirei, Laundry Service''.

La doar un an de la punerea în vânzare a albumului Dónde Están Los Ladrones?, solista a lansat un disc ce include înregistrări live. MTV Unplugged a devenit unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate albume de acest gen, câştigând şi un premiu Grammy. Pentru succesul întâmpinat de cel de-al patrulea album, Shakira a fost răsplătită cu o serie de nominalizări la premiile Grammy şi Latin Grammy. La gala de decernare a celor din urmă trofee, artista a interpretat piesa „Ojos Asi”, pentru care a primit şi o statuetă în cadrul aceleiaşi ceremonii. De asemenea, compoziţia „Octavo Dia” a fost desemnată „Cea mai bună interpretare pop feminină

2001 — 2004: Succesul mondial obţinut prin Laundry Sevice

În urma succesului înregistrat de Pies Descalzos şi Dónde Están Los Ladrones? pe continentul american, Shakira a început înregistrările pentru primul său album în limba engleză, Laundry Sevice. Acest lucru a fost decis în urma performanţelor notabile ale altor interpreţi de muzică latino, cum ar fi Enrique Iglesias sau Ricky Martin, care s-au bucurtat de aprecieri la nivel mondial.

„Whenever, Wherever” este cântecul ce a făcut-o cunoscută pe Shakira în întraga lume, fiind şi cea mai cunoscută înregistrare a anului 2002.

Primul extras pe single în limba engleză a fost „Whenever, Wherever”, ce a devenit în scurt timp un şlagăr la nivel global, fiind cea mai cunoscută piesă a anului 2002.Cântecul a ocupat locul 1 în majoritatea clasamentelor din Europa şi Oceania, în timp ce versiunea sa în limba spaniolă („Suerte”) a înregistrat vânzări notabile în ţările din America Latină. Materialul pe care a fost inclusă compoziţia, Laundry Service, a fost lansat la nivel internaţional la doar câteva luni distanţă, ocupând locul 3 în Billboard 200, cea mai bună clasare a unui disc al Shakirei în S.U.A..La scurt timp a fost promovată balada „Underneath Your Clothes”, care a sporit numărul de unităţi comercializate ale albumului de provenienţă, ocupând locul 1 în ţări precum Australia sau Austria, regiuni unde a obţinut şi vânzări ridicate. Acesta a fost succedat de alte patru înregistrări, — „Te Dejo Madrid”, „Objection”, „Que Me Quedes Tu” şi „The One” — ele ajutând discul de provenienţă să reziste timp de mai multe săptămâni consecutive în ierarhiile de specialitate.



Recenziile realizate de critica de specialitate au fost preponderent favorabile, însă unele publicaţii au blamat încercarea prematură a artistei de a intra pe piaţa mondială printr-un material în limba engleză. În ciuda acestui aspect, discul s-a comercializat în peste cincisprezece milioane de exemplare la nivel global. Pentru a promova discul Laundry Service s-a realizat un turneu intitulat Tour of the Mongoose, acesta vizitând o serie de ţări de pe toate continentele.O compilaţie numită Grandes Exitos a fost lansată la finele anului 2002, aceasta cuprinzând cele mai cunoscute cântece în limba spaniolă ale artistei.






2005 — 2007: Era Fixaţiilor


La doi ani de la încheierea tuturor formelor de promovare a discului Laundry Service, Shakira a început înregistrările pentru noile albume de studio, Fijación Oral Vol. 1 şi Oral Fixation Vol. 2. Primul dintre acestea, Fijación Oral Vol. 1, conţine compoziţii interpretate în limba spaniolă, fiind şi primul promovat.Materialul a fost precedat de lansarea extrasului pe single „La Tortura”, o colaborare cu artistul spaniol Alejandro Sanz. Piesa a devenit în scurt timp un succes pe întregul continent american, dar şi în Europa.Cântecul deţine recordul de cele mai multe săptămâni petrecute pe prima treaptă a clasamentului Billboard Hot Latin Songs, staţionând în vârful acestuia timp de douăzeci şi cinci de săptămâni.
De asemenea, înregistrarea a devenit prima compoziţie în limba spaniolă ce a fost interpretată pe scena premiilor MTV Video Music Awards, gală la care videoclipul adiacent cântecului a primit o serie de nominalizări.Fijación Oral Vol. 1 a debutat pe locul 4 în ierarhia americană Billboard 200, graţie celor peste 157.000 de exemplare distribuite într-o singură săptămână. În prima zi materialul a primit triplu disc de platină în Columbia şi un disc de platină în Venezuela, pentru ca două zile mai târziu să ajungă deja la peste un milion de exemplare comercializate. Vânzările la nivel global ale albumului se ridică la aproximativ patru milioane de unităţi, fiind şi unul dintre cele mai bine comerciaizate produse de studio ale anului 2004. De pe material au mai fost extrase pe disc single patru cântece, „No”, „Dia de Enero”, „La Pared” şi „Las De La Intuition”.Pentru acest disc Shakira a fost răsplătiră cu un premiu Grammy la categoria „Cel mai bun album de muzică latino/rock”, artista câştigând şi patru statuete Latin Grammy.

Shakira în timpul unui recital susţinut în Brazilia în anul 2006.La scurt timp a fost promovat extrasul pe single ce anunţa lansarea albumului Oral Fixation Vol. 2, un produs de studio ce include doar cântece în limba engleză. Compoziţia, intitulată „Don't Bother”, a fost interpretată în cadrul galei premiilor MTV Europe Music Awards, lucru ce a facilitat ascensiunea cântecului în listele muzicale. Albumul de provenienţă a fost lansat la scurt timp, debutând pe poziţia cu numărul 5 în Billboard 200.Coperta materialului o prezintă pe Shakira în ipostaza Evei în vecinătatea fructului interzis, această imagine dând naştere unor controverse.De asemenea, în unele ţări Shakira a fost nevoită să modifice fotografia de prezentare a discului pentru a evita problemele.



Pentru a spori popularitatea şi vânzările albumului, artista a înregistrat cântecul „Hips Don't Lie” alături de interpretul de muzică hip-hop Wyclef Jean. Înregistrarea a fost inclusă pe o versiune reeditată a materialului în cauză, ce a fost lansată pe data de 28 martie 2006.Compoziţia s-a bucurat de succes la nivel global, ocupând locul 1 în peste cincizeci şi cinci de ţări sau teritorii, fiind cel mai bine vândut cântec al anului 2006. Proclamat imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal 2006, cântecul a fost remixat şi interpretat de solistă înaintea finalei ce s-a desfăşurat în Germania. Desemnat ca ultimul single al albumului, „Illegal” a fost lansat doar Europa. Oral Fixation Vol. 2 s-a comercializat în peste opt milioane de exemplare la nivel internaţional, Shakira susţinând un turneu de promovare pentru cele două materiale discografice de studio.


2009 — prezent: Schimbarea stilului muzical şi materialul She Wolf




Shakira alături de preşedintele argentinian Cristina Fernandez (noiembrie 2009).Compunerea unui nou album a început în februarie 2008, confirm unui interviu oferit de Shakira publicaţiei El Heraldo. La începutul verii anului 2009, a luat startul campania de promovare a discului single „She Wolf”, ce se anunţa a fi primul extras pe single al materialului omonim. Înregistrarea prezenta schimbarea de stil muzical abordat de solistă, aceasta migrând dinspre sfera muzicii pop şi a celei latino spre noile tendinţe muzicale, electropop şi dance.De asemenea, videoclipul introducea o nouă imagine a cântăreţei, una mai senzuală, aspect remarcat de diverse publicaţii. „She Wolf” a devenit în scurt timp un succes la nivel mondial, în timp ce videoclipul său a fost numit „o senzaţie pe internet”.


Viaţa de cuplu




În anul 2000 artista a început o relaţie cu Antonio de la Rúa, fiul preşedintelui de atunci al Argentinei, Fernando de la Rúa. De-a lungul anilor în presa internaţională au existat diverse articole cu privire la cei doi.
Shakira alături de logodnicul său, Antonio de la Rúa (stânga) şi de Barack Obama.În iunie 2007 au început o serie de zvonuri în presa latino-americană conform cărora cuplul s-a destrămat. Cu toate acestea, cuplul fusese văzut în timpul unei întâlniri desfăşurate într-un restaurant, lucru ce infirma comunicările de presă prezentate anterior.Ulterior, au apărut diverse informaţii conform cărora artista şi de la Rúa erau pregătişi să îşi oficializeze relaţia, însă totul a fost negat de solistă, care declara: „Obişnuiam să cred că trebuie să mă căsătoresc şi că trebuie să am copii. Dar noi ne comportăm ca şi un cuplu căsătorit; nu avem nevoie de acte pentru asta”. De asemenea, Shakira a declarat în numărul din noiembrie 2009 al revistei Rolling Stone faptul că nu doreşte să se căsătorească deoarece nu vrea să ocupe primele pagini ale ziarelor de scandal cu ştiri senzaţionale în cazul în care ar ajunge pe punctul de a divorţa, publicaţia citând-o: „Este amuzant modul în care ziarele doresc să te vadă căsătorit, pentru ca mai apoi să te vadă divorţat. Ei bine, eu nu voi face niciuna dintre acestea”.



Totuşi, interpreta afirma faptul că îşi doreşte să întemeieze o familie, declarând: „Eu nu-mi fac probleme din pricina faptului că nu suntem căsătoriţi. Ne comportăm ca şi un cuplu căsătorit, chiar dacă noi nu suntem căsătoriţi. Dar am fost împreună timp de nouă ani şi am ajuns la un consimţământ şi ne gândim să avem copii


Comercializarea albumului a luat startul în Irlanda şi Germania, în prima ţară ocupând locul 1, în timp ce data de lansare pentru America de Nord a fost decalată pentru luna noiembrie 2009. Cel de-al doilea single al albumului la nivel internaţional se intenţiona a fi „Did It Again”, însă s-a optat pentru promovarea sa în afara Statelor Unite ale Americii, teritoriu unde „Give It Up To Me”, colaborarea cu Lil Wayne şi Timbaland a beneficiat de promovare.Albumul de provenienţă s-a bucurat de succes în America de Sud şi Europa, unde în mai puţin de două luni s-a comercializat în peste 1,5 milioane de copii.La finele lunii decembrie 2009 a fost anunţat faptul că următorul single de pe album va fi înregistrarea „Gypsy”, care beneficiază şi de o versiune în limba spaniolă. În februarie 2010, Shakira a fost prezentă la evenimentul NBA All-Star Game, alături de soliştii Alicia Keys şi Usher, ea interpretând şlagărul „She Wolf” şi înregistrarea „Give It Up To Me”.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu