marți, 13 iulie 2010

Introducerea rovinietei electronice ar putea fi amânată cu două luni, la 1 octombrie

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) vrea să amâne cu două luni introducerea rovinietei electronice, la 1 octombrie, din cauza contestaţiilor la licitaţia de achiziţie a sistemului care au întârziat punerea în funcţiune a acestuia.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţase iniţial introducerea rovinietei electronice la 1 august.

CNADNR a selectat, la sfârşitul lunii decembrie 2009, consorţiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane de lei, fără TVA.
Licitaţia a fost contestată, astfel că CNADNR a încheiat contractul cu asociaţia câştigătoare în iunie 2010.



"Având în vedere complexitatea sistemului care va trebui livrat de câştigătorul licitaţiei, acesta nu poate fi realizat într-un termen atât de scurt încât la data de 1 august 2010 să fie funcţional. În aceste condiţii, este necesară prorogarea termenului de achitare a tarifului de utilizare prin intermediul SIEGMCR şi, implicit, a celorlalte activităţi care derivă din utilizarea sistemului de la 1 august 2010 la 1 octombrie 2010, dată la care sistemul va fi funcţional", se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă, elaborat de MTI.
Odată cu implementarea sistemului electronic de emitere şi control al taxei de drum, trebuia să intre în vigoare şi rovinieta cu termen de valabilitate de 90 de zile, însă şi aceasta a fost amânată pentru 1 octombrie.



După introducerea rovinietei electronice, şoferii fără documentele care atestă plata acesteia să achite CNADNR despăgubiri în funcţie de tipul vehiculului, respectiv între 28 şi 1.210 euro, şi amenzi cuprinse între 250 şi 4.500 de lei.
Sumele provenite din despăgubiri vor fi venituri extra bugetare ale CNADNR şi vor reprezinta o sumă egală cu tariful pe un an, în funcţie de tipul vehiculului folosit fără a deţine rovinieta valabilă.
Odată cu aplicarea amenzii contravenţionale, şoferilor li se va reţine certificatul de înmatriculare a vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a rovinietei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu