sâmbătă, 13 februarie 2010

Meteo:Cod galben


Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Caraş-Severin, Olt, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Iaşi, Neamţ, Suceava, Botoşani, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Harghita, Covasna, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând de vineri noaptea, de la ora 00.00, şi până sâmbătă, la ora 18.00, în sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte va ninge, iar în restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local 20 - 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat 35 de litri pe metrul pătrat.

Meteorologii atenţionează şi că vor fi condiţii de polei, iar temporar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea, mai ales în zona montană.

În sudul şi estul Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, şi în Dobrogea, temporar va ploua, cantităţile de apă vor depăşi 15 litri pe metrul pătrat, iar vântul va avea intensificări.

Sursa: Mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu