marți, 16 februarie 2010

1.140 de angajaţi de la Oltchim, în şomaj tehnic pentru restul lunii


Lipsa de materii prime reduce producţia la Oltchim. Drept urmare, 1.140 de angajaţi vor intra în şomaj tehnic până la sfârşitul lunii februarie.

Consiliul de Administraţie întrunit în sedinţa din data de 11 februarie a hotărât aplicarea măsurii de trimitere în şomaj tehnic a salariaţilor din instalaţiile oprite, parţial oprite şi din cadrul serviciilor funcţionale, începând cu data de 15 februarie Până la sfârşitul lunii februarie se estimează că 1.140 de salariaţi vor fi în somaj tehnic.

Aplicarea acestei masuri se va realiza cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.4/5 februarie 2010 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială pentru anul 2010 şi a celor din Codul Muncii.

Sursa: Libertatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu