duminică, 30 ianuarie 2011

Adi Minune şi Florin Salam, audiaţi la Poliţia Capitalei

Adi Minune şi Florin Salam au fost aduşi la Poliţia Capitalei, pentru a fi audiaţi în cazul în care fiul lui Nuţu Cămătaru este acuzat de tentativă de omor, dosar în care dau declaraţii, joi, patronul barului în care a avut loc incidentul, dar şi agresorul.


Cântăreţul Adrian Simionescu, cunoscut sub numele de scenă Adi Minune şi Florin Salam au fost aduşi, joi, în jurul orei 13.00, la Poliţia Capitalei.
Alte 23 de persoane sunt audiate la sedul instituţiei.
Printre acestea se află Ionel Balint, fiul lui Nuţu Cămătaru, acuzat de complicitate la tentativă de omor, au spus surse judiciare. De asemenea, dă declaraţii şi patronul barului unde a avut loc incidentul, el fiind suspectat de favorizarea infractorului, deoarece ar fi ascuns înregistările surprinse în local.
Joi dimineaţă, aproximativ 20 de percheziţii au avut loc în Bucureşti în acest dosar.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a precizat, pentru MEDIAFAX, că aproximativ 20 de percheziţii au fost efectuate, joi dimineaţă, în Bucureşti, iar 23 persoane au fost aduse cu mandat pentru audieri la Poliţia Capitalei.



La percheziţii au participat echipe ale Serviciului de Investigaşii Criminale, Furturi Auto, Omoruri, Criminalistic, de la Sectorul 6 Poliţie şi SPIR.
Christian Ciocan a spus că ancheta vizează un incident petrecut în 19 septembrie, într-un local, unde fiul lui Nuţu Cămătaru l-a înjunghiat pe Naca Marian, zis Italianul, în vârstă de 41 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
Adrian Simionescu a fost audiat şi luni în acest caz.
Potrivit unor surse judiciare, Adi Minune le-a spus atunci anchetatorilor că a fost în seara de 19 septembrie în restaurantul în care s-a petrecut incidentul, dar că nu îşi aminteşte exact ce s-a întâmplat.
În acelaşi dosar, anchetatorii l-au audiat recent şi pe Florin Salam, tot în calitate de martor.
SURSA :MEDIAFAX

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu