sâmbătă, 16 ianuarie 2010

- întoarcere în timp!! Geoană: Mitrea, o variantă care subordonează PSD lui Băsescu; Năstase


Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat, vineri seară, la Antena 3, că un PSD condus de Miron Mitrea ar reprezenta un partid subordonat lui Traian Băsescu, în timp ce un PSD condus de Adrian Năstase ar reprezenta o întoarcere în timp.

Referindu-se la posibilii contracandidaţi la funcţia de preşedinte al partidului,Geoană a spus, că o eventuală preşedinţie a lui Miron Mitrea ar constitui o variantă în care PSD se va subordona lui Traian Băsescu şi PDL.

"În clipa în care eşti recunoscut că te-ai dat pe mână cu Traian Băsescu, atunci nu mai are rost să faci niciun comentariu", a adăugat Geoană.

Miron Mitrea nu va candida la Congres pentru funcţia de preşedinte.

Referindu-se la o eventuală candidatură a lui Adrian Năstase la funcţia de preşedinte al PSD,Geoană a afirmat, că o asemenea variantă ar însemna întoarcerea partidului "într-un orizont de timp care nu mai este atrăgător".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu