marți, 25 mai 2010

Hossu susţine că Şeitan a spus că e posibil să nu fie reduse pensiile sub 500 lei, ministrul neagă

Liderul "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat că ministrul Muncii, Mihai Şeitan, le-a spus în întâlnirea de marţi de la Ministerul Finantelor că este posibil să nu scadă pensiile sub 500 de lei, însă ministrul a negat această informaţie arătând încă o dată că toate pensiile vor fi reduse cu 15%.
Preşedintele Alianţei Europensionarilor din Galaţi, Cristea Toader, a declarat, la finalul discuţiilor, că ministrul Mihai Şeitan le-a spus că nu vor scădea pensiile sub 1.000 de lei, iar cei care beneficiază de această sumă nu vor fi obligaţi la coplată. Totodată, Şeitan le-a promis sindicaliştilor că în lunile iulie şi august vor beneficia de bilete pentru bazele de tratament din ţară, au susţinut liderii pensionarilor.

"Ministrul ne-a promis că nu se atinge de pensiile sub 1.000 de lei. Vom vedea dacă va fi aşa, dar noi vom ieşi în stradă chiar dacă nu vor scădea pensiile, pentru că mai avem şi alte revendicări: Legea 218/2008 şi respectarea valorii punctului de pensie de cel puţin 45 la sută din salariul mediu brut", a spus liderul pensionarilor gălăţeni, Toader Cristea, după discuţiile cu ministrul Şeitan.
Ulterior însă, după întâlnirea şefului statului cu parlamentarii PDL, ministrul Mihai Şeitan a susţinut că nu s-a pus niciun moment în discuţie problema de a nu se reduce cu 15% pensiile mai mici de 1.000 de lei.
"Nu a fost o discuţie în sensul acesta. Am primit o delegaţie de pensionari la Ministerul Muncii, care au venit cu o solicitare scrisă în care arată că îşi doresc să nu scadă pensiile cu 15%, cele sub 1.000 de lei", a spus Şeitan, răspunzând la o întrebare privind posibilitatea de a nu reduce pensiile mici.

După întâlnirea confederaţiilor sindicale cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, liderul Cartel Alfa a spus că ministrul Şeitan le-ar fi spus sindicaliştilor că este posibil să nu fie reduse pensiile mai mici de 500 de lei.

La rândul lui, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a negat că s-ar fi discutat despre posibilitatea nediminuării pensiillor sub 500 de lei, precizând că nu vor scădea alocaţiile copiilor, cele pentru persoane cu handicap şi cele pentru veterani.
Problema impunerii unui plafon pentru diminuarea sau nu a pensiilor a făcut obiectul unor alte discuţii de marţi, în contextul întâlnirii dintre ministrul Mihai Şeitan şi reprezentanţii pensionarilor gălăţeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu