duminică, 13 martie 2011

Aproape 600.000 de persoane evacuate în Japonia după cutremurul de vineri

Circa 590.000 de persoane au fost evacuate în Japonia după cutremurul urmat de tsunami de vineri, a anunţat, duminică, Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA).
"Circa 380.000 de persoane au fost evacuate din zonele afectate de cutremur şi tsunami şi au fost adăpostite în 2.050 centre de evacuare", precizează un comunicat OCHA.


"Autorităţile au evacuat alte 210.000 de persoane din apropierea centralei nucleare Fukushima", adaugă OCHA, citând date puse la dispoziţie de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
ONU a anunţat că în Japonia au ajuns echipe de intervenţie din Statele Unite, Elveţia, Australia sau Mexic, însă operaţiunile de salvare se desfăşoară cu dificultate din cauza replicilor seismice, a alertelor de tsunami şi a incendiilor. În plus, OCHA adaugă că "multe regiuni aflate de-a lungul litoralului nord-estic rămân izolate şi inaccesibile".
Până în prezent, echipele de intervenţie au reuşit să salveze 3.000 de persoane, conform comunicatului Naţiunilor Unite.
Mii de persoane sunt în continuare date dispărute, după valul seismic generat de cutremurul de vineri, iar poliţia locală a afirmat că numărul victimelor ar putea ajunge la 10.000.
Şapte experţi ONU specializaţi în evaluarea dezastrelor au ajuns deja la Tokyo, unde vor participa la coordonarea activităţii echipelor internaţionale.

sursa mediafax

11 traficanţi de droguri reţinuţi. Erau coordonaţi de un deţinut la Rahova

Zece percheziţii domiciliare au fost efectuate în Bucureşti în cadrul unei anchete privind activitatea unui grup infracţional care trafica droguri pe relaţia Turcia - România şi care era coordonat de un cetăţean turc încarcerat în Penitenciarul Rahova, 11 persoane fiind reţinute.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti au destructurat un grup infracţional organizat, care acţiona pe relaţia Turcia - România şi care era specializat în traficul internaţional de droguri (heroină), infromează, duminică, DIICOT.
Ancheta în acest caz a fost derulată în perioada noiembrie 2010 - martie 2011, informează IGPR.
În 24 ianuarie, poliţiştii antidrog l-au depistat în Bucureşti pe unul dintre membrii grupării în timp ce transporta un colet primit din Turcia în care se aflau ascunse în cutii de margarină 536 de grame de heroină.
În cadrul acestei anchete au fost efectuate zece percheziţii domiciliare, în Bucureşti, în urma cărora au fost găsite aproximativ trei kilograme de heroină, 115 comprimate metadonă, două cântare electronice de precizie şi importante sume de bani.
De asemenea, au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări două autoturisme în valoare totală de aproximativ 20.000 de euro, 44 de telefoane mobile şi 50 de cartele sim, un laptop, două modemuri internet, 17.815 de euro, 2.469 de dolari, 30 lire sterline, 28.045 de lei şi 11 inele din metal de culoare galbenă.
Membrii grupării erau coordonaţi de H.K., cetăţean turc, aflat în Penitenciarul Rahova, unde execută o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri.
Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul BCCO Bucureşti şi cu sprijinul jandarmilor din cadrul BSIJ.
Procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a 11 acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri de mare risc.
Cererea va fi luată în discuţie de instanţă luni.

sursa : mediafax