luni, 24 ianuarie 2011

24 ianuarie Semnificaţii istorice

În 1859 Adunarea Electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Ţării Româneşti cu Moldova.

Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate. Pe 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza.




 
--------------------------------------------------------------------------------
1458 - Matei Corvin este ales rege al Ungariei.

--------------------------------------------------------------------------------
1712 - S-a născut Frederic al II-lea, supranumit "cel Mare", rege al Prusiei, din dinastia Hohenzolern (1740-1786);

--------------------------------------------------------------------------------
1732 - S-a născut scriitorul şi dramaturgul Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, autorul unor texte de teatru, dintre care două s-au bucurat de o mare popularitate: "Bărbierul din Sevilla" şi "Nunta lui Figaro".




--------------------------------------------------------------------------------
1849 - S-a născut Badea Cârţan, ţăran român, celebru pentru călătoria sa pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. (m.7 august 1911)

--------------------------------------------------------------------------------
1889 - S-a născut scriitorul Victor Eftimiu ("Înşir'te, mărgărite") (m. 27 noiembrie 1972)

--------------------------------------------------------------------------------
1905 - S-a născut actorul Grigore Vasiliu Birlic. A avut o îndelungată şi prestigioasă carieră teatrală în registrul comic (m. 14 februarie 1970)

--------------------------------------------------------------------------------
1905 - A încetat din viaţă publicistul şi omul politic Nicolae Ionescu, membru fondator al Societăţii Academice Române şi vicepreşedinte al Academiei Române (n. 1820)

--------------------------------------------------------------------------------
1906 - S-a născut sculptorul Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române (m. 8 august 1982)

--------------------------------------------------------------------------------
1920 - A încetat din viaţă pictorul Amedeo Modigliani.

--------------------------------------------------------------------------------
1921 - S-a născut regizoarea Sorana Coroamă - Stanca, creatoare a numeroase spectacole la Iaşi, Bucureşti, Cluj, precum şi la Televiziunea Română (d. 2007)

--------------------------------------------------------------------------------
1932 - S-a născut actorul Silviu Stănculescu, (m. 22-23 octombrie 1998)

--------------------------------------------------------------------------------
1965 - A încetat din viaţă Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1953 (n. 30 noiembrie 1874).

--------------------------------------------------------------------------------
1986 - A încetat din viaţă regizorul Vicente Minelli.

--------------------------------------------------------------------------------
1990 - Ion Raţiu, preşedintele fondator al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), a revenit în România după 50 de ani de exil.

--------------------------------------------------------------------------------
2006 - A încetat din viaţă istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române. A colaborat la ("Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848", "Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană", "Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării" (în colab.), "Unirea Principatelor Române", "De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă" (6 volume) şi a colaborat la "Tratatul de Istorie a Românilor". (n. 26 februarie 1926)

--------------------------------------------------------------------------------
2006 - A încetat din viaţă scriitoarea Marta Cozmin (Pop), autoare de literatură pentru copii şi dramaturg ("Croitorul de poveşti", "Teatrul a murit. Trăiască teatrul")

--------------------------------------------------------------------------------
2006- A încetat din viaţă actorul Chris Penn, fratele mai mic al celebrului Sean Penn ("Mullholland Falls", "Poliţişti fără maniere", "Afacere de familie").

--------------------------------------------------------------------------------
sursa mediafax.ro

duminică, 23 ianuarie 2011

Şerban Huidu este slăbit, dar rezultatele testelor medicale sunt foarte bune

Realizatorul TV Şerban Huidu a fost mutat, miercuri, din secţia de Terapie Intensivă într-un salon al Spitalului Universitar din Innsbruk.

Serban Huidu tocmai a fost mutat din secţia de Terapie Intensivă, potrivit informaţiilor prezentate în jurnalul de ştiri de miercuri, difuzat la Prima TV de la ora 18.00.
Realizatorul TV ar fi trebuit să fie transferat încă de marţi într-o rezervă a spitalului din Innsbruk, însă mutarea acestuia a fost amânată de medici. Marţi, Prima TV anunţa că Şerban Huidu se simte bine, glumeşte şi abia aşteaptă să părăsească spitalul.
Alături de acesta se află în continuare soţia sa, Cristina, şi fratele lui, Vlad. Aceştia îl vizitează pe Şerban Huidu la intervale scurte de timp, pentru a nu-l obosi. "Vorbeşte, face glume, răspunde la glume. Mănâncă, bea, e foarte agitat, se mişcă în continuu şi vrea să se dea jos din pat", a declarat, marţi, Vlad Huidu. El a precizat că fratele lui, Şerban, a răspuns foarte bine la toate testele. "Medicii sunt extrem de mulţumiţi de cum evoluează starea lui", a mai spus Vlad Huidu.
Luni, se anunţase printr-un buletin remis de medici că Huidu va fi mutat în cursul zilei de la Terapie Intensivă într-un salon al secţiei de Neurologie a spitalului.
Potrivit medicilor, recuperarea ar putea dura între două săptămâni şi o lună. Huidu va rămâne internat cel puţin două săptămâni, dar recuperarea sa completă ar putea dura câteva luni.
De asemenea, medicii au precizat că Huidu se recuperează foarte rapid, dar că este în continuare slăbit.
Realizatorul TV Şerban Huidu a ieşit, sâmbătă, din coma indusă, s-a ridicat pe pat şi a vorbit cu familia şi cu medicii Spitalului Universitar din Innsbruck, anunţa, în acea zi, Prima TV.
"E minunat să îl văd că poate vorbi. Se poarte ridica, vorbeşte, comunică bine cu doctorii şi cu personalul medical. A întrebat de copii", a declarat Cristina Huidu, soţia realizatorului TV, într-un material difuzat sâmbătă, la ora 18.00, de postul de televiziune Prima TV.
Unul dintre medicii care îl tratează pe Şerban Huidu preciza că situaţia medicală a acestuia este foarte bună şi că sunt aşteptate rezultatele unor noi analize.
Miercuri, realizatorul TV Şerban Huidu a fost internat în stare de comă la Spitalul Universitar din Innsbruck, după ce a suferit un accident pe o pârtie de schi din apropierea staţiunii. El a fost menţinut în stare de comă indusă, pentru a i se face investigaţii medicale.
Conform ultimului buletin medical privind starea de sănătate a lui Şerban Huidu, rezultatele testelor sunt foarte bune.
Purtătorul de cuvânt al spitalului a precizat, în buletinul medical, că Huidu a vorbit şi s-a ridicat pe pat. De asemenea, acesta a precizat că starea de sănătate a realizatorului TV este din ce în ce mai bună.
Şerban Huidu este uşor slăbit, medicii luând decizia ca el să rămână în continuare la Terapie Intensivă, unde va fi monitorizat în permanenţă.
Realizatorul TV Şerban Huidu a ieşit din coma indusă, s-a ridicat pe pat şi a vorbit cu familia şi cu medicii Spitalului Universitar din Innsbruck, anunţa, sâmbătă, Prima TV.
"E minunat să îl văd că poate vorbi. Se poarte ridica, vorbeşte, comunică bine cu doctorii şi cu personalul medical. A întrebat de copii", a declarat Cristina Huidu, soţia realizatorului TV, într-un material difuzat sâmbătă, la ora 18.00, de postul de televiziune Prima TV.
sursa : mediafax .ro