marți, 9 martie 2010

Nu scăpăm de iarnă în următoarele zile

În majoritatea zonelor ţării se anunţă temperaturi maxime pozitive, însă meteorologii anunţă că încă nu vom scăpa de ploi şi ninsori.
"Vor fi precipitaţii mixte, cu precădere în Banat, Oltenia, Muntenia, local în Crişana, Transilvania, jumătatea sudică a Moldovei şi izolat în Maramureş. Vineri ninsorile se mută la munte şi nord-vestul ţării, iar temperaturile maxime vor ajunge până la opt grade Celsius", a spus meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.



La Bucureşti va continua să ningă vineri, cel puţin în prima parte a zilei, iar temperaturile se vor situa între trei şi cinci grade.

George Tal: "În situaţia Danielei e greu să-şi găsească un iubit"

Povestea de dragoste dintre Daniela Gyorfi şi George Tal a ajuns la sfârşit. După o relaţie de trei ani, în care ba s-au certat, ba s-au împăcat, cei doi au decis să mergă pe drumuri diferite.

Motivul? Situaţia dificilă în care se află Daniela Gyorfi, care trebuie să aibă grijă de mama ei, imobilizată la pat. Cel puţin asta a susţinut George, aseară, în emisiunea "Un show păcătos". Mai mult, acesta a mărturisit că motivul separării dintre ei nu este tânăra alături de care a fost surprins.

"Daniela nu-mi este indiferentă. Am trecut prin multe împreună, însă viaţa merge înainte. Există un început şi un sfârşit în orice relaţie. Îi doresc să fie fericită şi împlinită, numai că în situaţia Danielei este foarte greu să găsească un partener. Eu sunt unul dintre bărbaţii din viaţa Danielei care a încercat să locuiască împreună cu ea, care a înţeles-o şi a făcut un efort. I-am demonstrat dragostea, însă nu am ştiut ce va urma", a declarat George în emisiunea "Un show păcătos".